Destinul


Am impresia ca uneori Destinul nu are ce face.
Simt cum ne priveste de undeva de sus, de deasupra norilor si zambeste amar.
Am impresia ca se plictiseste.
Si atunci se gandeste :
” Ce-ar fi daca ea s-ar intalni cu el?”
” Ce-ar fi daca masina aceea nu ar frana la semafor?”
” Ce-ar fi daca el s-ar razgandi?”
” Ce-ar fi daca ei s-ar certa?”
” Ce-ar fi daca ei s-ar impaca?”
” Ce-ar fi daca ea s-ar rataci?”
” Ce-ar fi daca timpul ar incetini?”

Destinul se distreaza. Are un serviciu amuzant, mutandu-ne ca pe niste marionete unde vrea el.
Noi nu vedem, nu constientizam si atunci facem ce ne spune el.
Dar am putea vreodata sa evitam?
Sa nu ne lasam prinsi in plasa?
Sa ne gandim ca poate desi simtim ca asa e bine poate defapt nu e?

Oare am putea sa-l convingem sa faca cum vrem noi? Am putea sa-l rugam? Sa-i explicam? Sa il facem sa se simta uman desi nu este?

Destinul ne priveste de sus, de printre nori si zambeste.
Azi nu ne mai iubeste…

Advertisements
Tagged

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Advertisements
%d bloggers like this: