Eva & Alex – 3


Nu îmi mai amintesc.

Dar aș vrea.

Merg spre casă mai mult legănându-mă de pe un picior pe altul. Soarele deja dispăruse iar oamenii încet, încet  se ascundeau și ei…de lume…de tot.

O pereche de ochi mă bântuie. O pereche de ochi albastri mari și frumoși orbitează în jurul fiecărui gând al meu, de parcă ei sunt meniți să păstreze vie amintirea sa.

Înainte să  intru în casă am verificat cutia poștală. Printre facturi si reclame se afla o scrisoare pe care scria numele meu.  Știam de la cine e fără să citesc și știam că mă va învălui un sentiment de neputință și regret când voi citi fiecare cuvânt în încercarea mea de a-mi aminti trecutul.

“                                                                                                                                                       11 Iulie, Londra

Draga mea Eva,

Cine a spus că fericirea este doar o secundă a greșit. Căci fiecare secundă în care pot să te privesc mă face fericit. Nu mai aud nimic în jur și parcă tot universul se învârte în jurul tău. Aș vrea să pot să fiu mereu aproape de tine. Nu m-aș putea niciodată sătura de parfumul tău…

Mi-e dor de tine și de zâmbetul tău dulce. Întotdeauna mă amuză că încerci să pari matură, serioasă.

Ești cea mai frumoasă ființă și dacă vreodata te voi pierde…Vreau să știi că mereu te voi iubi,

                                                                                    Your s forever, Alex.

Stăteam în fața cutiei poștale cu plicul nedesfăcut în mână, amintindu-mi fiecare cuvânt din scrisorile lui.

Nu m-am putut aduna să deschid plicul nici când am ajuns în casă, nici când am intrat în cameră mea. Nici doua zile mai târziu când plicul înca era pe biroul meu și oricât aș fi încercat să mă prefac că nu este acolo îmi atrăgea constant atenția.

 M-am trântit pe pat cochetând cu ideea de ai da foc. Stăteam întinsă  privind tavanul dar ceea ce vedeam eu era mai presus de atât.

Simțeam mâinile sale calde, degetele sale lungi și subțiri prinzându-mă de mijloc. Îi simțeam respirația ușoară la ureche și bătăile inimii lui sincronizându-se cu ale mele. Mi-am arcuit spatele în timp ce el mă trăgea mai aproape. Mi-am oprit buzele pe gâtul său. Și l-am trâns înfingându-mi unchiile în spatele lui ca și cum aș fi vrut să rămână acolo pentru totdeauna.

– Niciodata să nu pleci. Niciodata să nu mă lași aici singură. Niciodată să nu crezi ca voi uita.

Pluteam într-un univers al nostru și el mi-a zâmbit și sufletul meu a început să se vindece. Ochii lui..O Doamne, ochii ăia frumoși și pătrunzători care mă hiptonitizează de fiecare dată cand îi privesc.

– Te vreau..

Am zâmbit.

– Mă ai deja.

Și într-o secundă zidul a căzut. Buzele sale erau apăsate peste ale mele și era cel mai simplu sentiment din lume. Cel mai simplu sentiment cu cea mai mare intensitate simțit. Și în timp ce buzele lui moi se mișcau peste ale mele, lacrimi calde curgeau pe obrajii mei…apoi pe ai săi. Și perfecțiunea niciodata nu părea mai aproape.

Cald si senin. Frumos si departe.  Atat de aproape in mintea mea se afla acea amintire fanstastica pe care sufletul meu o viseaza in fiecare noapte cand adorm plangand dorindu-mi sa fie adevarata.

Advertisements
Tagged

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Advertisements
%d bloggers like this: